Păstrează doar amintiri ce te fac să zâmbești!

Nu putem uita ce am trăit ca şi când am apăsa pe un buton. Au fost momente dificile, care s-au imprimat adânc în subconştient. Poate sunt dureri îngropate în timp, decepţii, suferinţe, pierderi…

Nu putem uita aşa uşor acea parte din viaţă care ne-a adus până aici şi care ne-a dat valoarea pe care o avem astăzi.

Amintirile nu sunt doar informaţii

Orice pas pe care l-am făcut s-a imprimat în sufletul nostru, orice carte citită ne-a adus plus valoare, orice cafea băută cu un prieten ne-a îmbogăţit sufletul de bucurie… În fiecare moment am fost acolo, am trăit clipă de clipă cu sufletul la gură sau destinşi, cu ochii în lacrimi sau fericiţi, singuri sau în compania cuiva…

În felul ăsta s-a derulat filmul vieţii noastre şi poate nu suntem mulţumiţi de ce vedem cu ochii minţii noastre de acum… Este normal să fie aşa, noi ne-am schimbat, suntem într-o evoluţie permanentă şi nu putem să ne oprim, pentru că aşa ne-a fost dat, să ne schimbăm în permanenţă, să învăţăm, să experimentăm.

Prin urmare, tot ce am trăit a fost înregistrat în subconştient şi a contribuit la viaţa noastră de acum. Noi suntem rezultatul a ceea ce am trăit şi simţit.

Din acest motiv, amintirile sunt mult mai mult decât nişte informaţii, ele sunt iubire, durere, lacrimi, dor şi multă, multă dorinţă de a evolua. Amintirile sunt preţioase, ele constituie cartea noastră de vizită oriunde în lume.

Dacă poţi zâmbi când te gândeşti…

Pentru a continua evoluţia, nu ne putem lepăda de trecutul care ne-a adus până unde suntem azi, dar putem să ne « jucăm » puţin cu viaţa pe care am trăit-o, o putem prezenta şi altfel decât trist…

Unele situaţii tragice poate ne-au făcut să ne pierdem speranţa, dar cu această ocazie, poate am avut, totuşi, pe cineva alături. În toată această tragedie, a existat ceva curat, o prietenie curată, un sentiment măreţ care schimbă tragismul în acţiune de sprijin şi compasiune, poate a fost un umăr care s-a lăsat prins în greutatea lacrimilor noastre.

Cu siguranţă, a fost cineva care a spus un cuvânt de încurajare sau care a întins o mână. Deci, negrul acela trăit nu a fost negru sută la sută. Prin această idee, vreau să subliniez faptul că Dumnezeu ne este alături mereu, ne trimite oameni, ne pune în conjuncturi avantajoase menite să ne ajute să ne ridicăm cu o mică treaptă, măcar.

Amintirea legată de o persoană care ne-a fost alături când ne-a fost greu este un motiv de a zâmbi şi de a ne manifesta recunoştinţa. Este, cu siguranţă, şi un mod prin care Universul ne-a răspuns…

Aşadar, dacă nu putem uita nimic din ce am trăit, am putea să zâmbim ştiind că nu am fost singuri în luptă şi am putea fi recunoscători că fiecare situaţie ne-a învăţat câte ceva, dar, în primul rând, ne-a făcut mai puternici decât credeam noi că putem fi.

Leave a Reply